Pe 27 ianuarie 2025 urma să încep un proiect regional – probabil cel mai ambițios din cariera mea. Proiectul viza 12 țări din Europa de Est, Balcani și Caucaz și avea drept obiectiv facilitarea finanțării de 150 milioane dolari pentru întreprinderile din această regiune.
Doar că, la 24 ianuarie 2025, a venit anunțul neașteptat care a oprit activitatea USAID pe plan global, și implicit a proiectului pe care trebuia să îl încep. Adio proiect, bun venit incertitudine.
Dar știți cum se zice, când o ușă se închide, undeva se deschide o fereastră. Sau în cazul meu, o întreagă platformă. Această situație nefericită mi-a dat de fapt impulsul necesar să încep în sfârșit ghiletchi.finance, ideea la care mă gândeam demult, dar pentru care nu găseam niciodată timp.
Ce este ghiletchi.finance?
Deocamdată, este un blog. În timp, sper să devină un reper pentru oricine vrea să-și gestioneze mai bine banii, să înțeleagă piețele financiare sau să exploreze instrumentele prin care companiile se pot finanța.
De ce am creat ghiletchi.finance?
Într-o eră în care blogurile par a fi înlocuite cu conținut video scurt, laconic și amuzant, ar părea inutil să mai lansezi un blog. Totuși, pentru mine unul dintre cele mai bune moduri de a învăța este prin scris. Scrisul m-a ajutat mereu să-mi clarific gândurile, iar studiile arată că scrisul ajută la consolidarea memoriei și înțelegerii.
De asemenea, m-aș bucura ca și cititorii mei să învețe ceva, fie că vorbim despre investiții, finanțe personale, finanțe corporative sau alte instrumente ale pieței de capital. în ultima perioadă, în Moldova apar diverse oportunități pe partea de investiții. Vedem și o creștere a unei clase care a acumulat careva active și nu vrea să piardă din puterea de cumpărare a acestora, ba chiar să obțină randamente. Acest comportament e sănătos și, în lumea posibilităților de astăzi, e păcat să nu ne folosim corect de ele.
În al treilea rând – și o spun deschis – trăim într-o epocă în care prezența online contează enorm. Dezvoltarea unui brand personal nu este un moft, ci o necesitate strategică. A avea o voce puternică și credibilă în spațiul digital este azi un instrument esențial al libertății personale și financiare.
Abonează-te la ghiletchi.finance pentru a primi direct în inbox cele mai recente articole și perspective despre finanțe personale, investiții și nu numai. Lasă un comentariu cu temele pe care ai vrea să le abordăm în viitor.




Ar fi nice ai un canal pe Telegram unde să vina updates, email e dificil de monitorizat. Plus, poți să permiți comentarii și astfel de creat community engagement.
Merci mult, Vasile. Am primit de la mai mulți acest feedback. Facem 🙂